Marius Avram a vorbit în premieră despre incidentul din Ungaria. Cât de gravă este starea centralului, care a fost scos pe targă în timpul unui meci de Europa League

Marius Avram a vorbit în premieră despre incidentul din Ungaria. Cât de gravă este starea centralului, care a fost scos pe targă în timpul unui meci de Europa League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrul Marius Avram a fost scos pe targă în timpul meciului Honved Budapesta – Rabotnicki, din turul I al Ligii Europa. Românul a alunecat pe teren și s-ar părea că a suferit o întindere a ligamentului de la glezna dreaptă. Avram a vorbit în premieră pentru site-ul Federației despre cele întâmplate.

„Primul diagnostic indicat de cei doi medici care m-au consultat chiar la stadion a fost de întindere a ligamentului de la glezna dreaptă, iar piciorul mi s-a umflat destul de tare. Voi face un nou consult în țară, dar, în urma primei evaluări, în două, trei zile voi putea reveni la antrenamente. Scoaterea mea pe targă a fost o măsură de precauție pentru ca accidentarea să nu se agraveze. Decizia de a nu continua partida a fost luată împreună cu cei doi medici care m-au consultat”, a declarat Marius Avram, pentru site-ul frf.ro.

Faza s-a produs în minutul 27, meciul a fost întrerupt câteva minute, dar s-a reluat , arbitrul de rezervă Iulian Călin fiind cel care a condus partida, din brigada de fluierași făcând parte ca asistenți Cristian Orbuleț și Vladimir Urzică. Formația din Ungaria s-a impus cu 4-0 în meciul de pe teren propriu și s-a calificat în turul doi al Europa League. În meciul tur, maghiarii au pierdut cu scorul de 2-1. Holender și Danilo cu câte o „dublă” au asigurat calificarea pentru echipa maghiară.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×